Poezii proletcultiste

Lumina Colosului Octombrie

de Tov. Bogdan

Mileniile în pas obiectiv au trecut prin univers
Din primatele dintâi, prin evoluționism, până la om,
Iar munca, creatoarea acestuia, într-un larg demers
A găsit și va mai găsi legile naturii în fiecare atom.
Celulă cu celulă, albumina circulă și menține viața
Stând mărturie dialecticii marxiste atotcuprinzătoare
Care susține științele exacte – teoria și experiența –
Și se opune idealismului și superstițiilor cotropitoare.
În timp, omul divizat în clase, tragic, s-a legat de stat
Îndurând robia semenilor, vânzându-li-se câte puțin,
Însă, toate aceste chestiuni nenaturale au căpătat,
Mai lent sau mai rapid, contradicții de nerezolvat.
Soluția pentru ele nu a rezonat niciodată în reforme
Sau în altfel de peticiri ale acestor crăpături adânci,
Și nicio orânduire spartă în clase cu anumite norme,
Care apară pe hoții muncii, nu rămân veșnice stânci.


Marx spune că revoluțiile sunt locomotive în istorie,
Căci oamenii muncii sunt făuritorii lumii și ai averilor,
Ei n-au mijloace de trai și nu-și pot procura pâine
Fără să cadă victimă sigură capitalului și burghezilor.
Nefastă și îndurerată e viața proletariatului oprimat
Oră de oră, zi de zi și ani de-a lungul în lanțurile care,
Cu cât produce mai mult, cu atât îl țin mai anchilozat
Și mai necăjit sub robia salariată, într-o viață precară.
Capitalistul e nepăsător și rece-i la al glasurilor ecou
De sute și milioane de muncitori care-și cer dreptate
Și puterea toată să o posede, fără cifre din stilou,
Ci cu mână de fier, unind forțele în trainică unitate.
Pe cât de tare capitalismul în contradicții se sugrumă
Alergând disperat, mânat de roata istoriei și strivit,
Pe atât mai jalnic se mai vrea viu, însă, căzut în humă,
Doar mai zace cu figura mutilată, de proletari lovit.


Uzinele și fabricile cântă voios în cor muncitoresc
În lumina lui Octombrie Roșu lucind victorioase,
Căci Lenin și Partidul au aprins torța adevărului firesc
Pentru norodul eliberat din sclavia lanțurilor groase.


Țărănimea schingiuită de secole de boierii paraziți
Capătă în astă toamnă puterea revoluției socialiste.
Ea dă pământ, pâine și pace și spulberă nelegiuiți,
Luându-le averile ilegale și tot ce-i făcură să persiste
În a-i ține pe iobagi în întunericul sumbru al feudelor,
Al dărilor în natură, în muncă sau în banii storși
După propria plăcere, dupa lăcomiile coroanelor,
Pe când piața de mărfuri bătea în ușa lorzilor câinoși;
Sunat-a ceasul palatelor ridicate din aur și din sânge
De către vechii sclavi din timpurile uitate de vreme,
Mica producție,vulnerabilă-n capitalism,se restrânge,
În colective, fie mai studiază tranziția dintre sisteme.
Știm șovăiala țărănimii mijlocii la vederea revoluției
Și nu putem decât să îi sfătuim la a ni se alătura,
Să creștem calitatea muncii socialiste și a producției,
În alianță cu țăranii săraci,să ne putem întări victoria.


Cunoaștem condițiile dezvoltării istorice pe glob
Ale epopeicelor lupte de clasă ce își ard și azi flacăra
Precum soarele care cuprinde și învățat și neghiob
Și egali îi sunt toți sub lumina sa care nu știe ura.
Însă, în societate actuală, concurența liberă înseși
Moare de inaniție și se dezintegrează încet,despuiată,
Atât cât băncile și industria strâng mâinile fedeleș,
Și nasc capital financiar exportat în lumea împărțită.
Acesta este capitalismul ajuns în cel mai înalt stadiu,
Punct în care devine imperialism: un mort armat,
Un magnet pentru monopoluri și focar de doliu,
Ajun al revoluției sociale conduse de proletariat.
Cursa imperialistă a acumulării de monopoluri
A pornit între marii paraziți primul război mondial,
Conflagrație care a distrus atât resurse, țări, soluri,
Cât și milioane de vieți într-un mod rece și radical.
Poporul rus, alături de toate minoritățile chinuite,
Au îndurat cele mai multe pierderi în acest război,
Toate cauzate inutil și tragic de capetele țariste:
Motiv pentru care Octombrie Roșu a fost de bun soi.
Mase de soldați ai Imperiului Rus armele le au întors
Înspre putregaiul reacționar din imensitatea patriei
Întovărășind pe muncitori și țărani pe drumul vânjos
Al revoluției bolșevice, în urale împotriva anarhiei.


Sovietul din Petrograd cântă Internaționala cu tărie,
Alături de celelalte organizații muncitorești alese
Prin cea mai înaltă, adevărată și sinceră democrație,
În lungul și în latul noii republici socialiste sovietice.
Lider avangardist al celor oprimați, Partidul Bolșevic,
Orchestrează progresul în manieră marxist-leninistă,
Precum lumina unui far ce străbate oceanul sălbatic,
Al imperialismului: precis, pentru munca socialistă.
Tunetul și fermitatea trainice ale glasului lui Lenin,
Îndrumat de Marx și Engels la lupta pentru libertate,
Acompaniat de multilateralitatea tovarășului Stalin
Au unit în chip ilustru sovietele în lungă fraternitate.
Revoluția Socialistă din Octombrie trăiește etern
Împreună cu Eroii Roșii imortalizați în memorie,
Datorită cărora omenirea a cunoscut primul guvern
Pentru care munca ucide capitalul plin de mizerie.

Avântul Nou

de tov. Bogdan

Am luat făptură toți din natura îndestulătoare

Și ne-am făcut materie ce se mișcă cu un sens:

A ne naște să punem câte-o cărămidă mică, mare

În timp și spatiu, ca să putem muri în al lor mers.

Creștem în lumina astrelor, creștem în univers,

Din ale pământului, din apă și din imensa boltă

Hrănim trupul cu merinde, sufletul cu fiecare vers

Despre istoria noastră aspră, despre această luptă.

Din maimuțe înfometate, rătăcite pe uriașul pământ,

Ne-am născut în peșteri reci și sumbre, lângă un foc

Rămas în fiecare din noi atât în gând cât și în cuvânt

Care ne îndeamnă a trăi, a iubi și a cerceta fiece loc.

Tremuram din toți rărunchii când vedeam un fulger,

Iar astă spaimă de mistere îi urmează și azi pe mulți,

Căci mersul înainte e general, dar de mintea-i în ger

.. și cele mai subțiri fire de nisip par colosali munți.

Vânătoarea și pescuitul au fost sporturile singulare

În vremurile prime, în comunismul pur de la început,

Când oamenii erau oameni, pământurile comunale

Și a trăi pentru sine, fără semeni, era de neconceput.

De la un timp, starea de lucruri însăși pieri firavă

Sub ale trenului istoriei roți neabătute și lucide,

Căci a trăi e a progresa: din beznă la lumina suavă,

Din primitivi în sclavi, din natură în lanțuri solide.

Fiecare om, după puteri sau după minte, fu pecetluit

De noile vremuri.. ba cu laț de gât, ba cu bici tare,

Ori sclav până la moarte, ori proprietar iscusit,

Căci așa se joacă de acum: cu clase și cu exploatare.

Toate acestea, însă, nu sunt eterne pe pământ:

Precum vântul tot vine și trece apoi în amintire,

Astfel a face pași în față este un absolut firesc avânt

Și la fel dispare sclavia, din practică și din simțire.

Ajunge omul a vedea de acum turnuri falnice în zare

Ridicând în nobilele lor înălțimi ziduri de palate,

Pe tron stă un rege sau un baron cu sceptru mare,

În juru-i valeți și-o nevastă cu multe nestemate.

Pe când, în caniculele înfiorătoare sau în iarna rece,

Muncind numai pentru colbul de pe vechiul pământ,

Țăranul iobag, de parul lordului, e bătut pe pântece,

În cap, pe față, pe picioare.. căci el nu se lasă frânt

În fața batjocurii și a urii de rasă din aceste vremuri,

În care viața începe încet încet să iubească omul

Și să-i ofere mici proprietăți lui și alor sale neamuri,

Să poată suferi mai ușor exploatarea și traiul.

La un moment dat, însă, omenirea face un pas mare

Către ultima etapă a exploatării ancestrale:

Cad capete alese și palate peste pietrele pe care

S-au întemeiat cu secole în urmă practicile feudale.

Se naște noua și vechea societate capitalistă

Pe ruinele orânduirilor trecute din a căror mizerie

Încă duhnesc astăzi vechituri precum femeia tristă

Ținută de patriarhismul infect acasă, fără meserie.

Între timp, bărbatul ei puternic dar slab de minte,

Muncește zi lumină, iar cand se întoarce o umilește

În bătăi și batjocuri, fără motive sau multe cuvinte,

Căci ea nu are puterea să se apere de așa restriște.

Acum, proprietatea privată este pilonul principal,

Iar capitalul – pâinea paraziților îmbrăcați la costum.

Concurența liberă, împreună cu infernul valutar,

Înghit micul întreprinzător și-l trimit sărac, în drum.

Femeile fără alternative apelează la prostituție

Și ajung, în mod tragic, simple obiecte publice,

Șomerii se înmulțesc, din stat curg dâre de corupție,

Și rămâne tot pustiit: munții și dealurile parabolice.

Capitalismul este democrație doar pentru burghezi

Timp în care proletarii trăiesc pe un salariu mic

În raport cu munca și rolul lor în lume, fie ei englezi,

Francezi, africani, asiatici sau americani: n-au nimic!

Proletarii nu au de pierdut decât lanțurile grele

Care îi leagă de bani și de statul vechi reacționar!

Ei au o lume de câștigat: cea în care cad granițele

Și dezbinarea, iar omul este rațional, drept și unitar!

A nega ceea ce e negat e ideea care oferă o direcție

Dorinței noastre mari de a merge către Comunism

Și de a distruge pentru totdeauna marea abjecție

Care ne vrea să credem că fericirea e în capitalism.

Se poate vedea pretutindeni că progresul nestăvilit

Și obiectiv al universului.. îl generează contradicția

Viață – moarte; precum lupta dintre materie și spirit

Care macină omenirea și îi asigură încet construcția.

A face o mare schimbare e posibil numai prin salt,

Din cantitate în calitate, uneori reversibil, așa încât,

Repetând la nesfârșit, creșterea să fie la nivel înalt,

Iar lumea va gusta pacea și abundența numaidecât.

Să cazi într-o groapă și să te ridici mai înțelept este,

Deși mai greu, mai valoros și mai mult decât util.

În practică găsim răspunsuri pe care le dăm veste

Sub forma teoriei, mai departe, veritabil și docil.

Niciodată nu vom afla toate misterele din univers,

Căci în infinitul său adânc, dar finit pentru umanitate

Nu s-a definit încă ființarea și nu se merge în revers,

Ci doar spre nevăzute zări și spre eternitate.

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe